Vorbiţi-ne despre Maica Domnului.
Maica Domnului este Stăpâna Cerului şi a pământului. Şi dacă îndrăznesc să mai cer zile de trăit de la Dumnezeu este numai ca să pot slăvi pe Maica Domnului, care este foarte supărată pe toţi care nu-i cer nimic. Şi să-i cerem lucruri mari, pentru că iubirea nu are margini.
În Filocalie stă scris că rugăciunea este judecată înainte de judecată. Cum explicaţi aceasta?
Pentru că e o judecată. Uite: acum dumneata te judeci: "Ce mi-ai făcut acum? Ce mi-ai făcut de azi dimineaţă până acum? Ce mi-ai făcut o viaţă întreagă?" Pe urmă, te ia la judecată. În funcţie de nişte lucruri obligatorii pentru fiecare creştin. N-a lăsat Dumnezeu un om să nu înţeleagă măcar ceva. Chiar se spune, materializând discuţia, că mulţi fac binele fără să ştie că fac binele. Ce n-a făcut Dumnezeu ca să ne salveze? Nu ne-a creat decât pentru El, nu şi pentru dracul sau pentru oameni sau pentru nevoile omeneşti. Ne-a făcut singuri pentru El. Să fim întru fericire veşnică cu El. Dar fericire divină, nu fericire raţională, ca oameni. Oamenii nu-şi dau seama cât de scump e timpul pe care-l trăieşti. Şi chiar momentul ăsta între noi acum. Eu în funcţie de asta am răspuns. Să ai încredere desăvârşită în tot ce a spus Mântuitorul. Ce vreţi un dar mai mare ca acesta? Că noi am primit în dar pe Hristos şi am dat şi noi în dar pe Maica Domnului ca fire omenească. Desăvârşirea desăvârşită... A stat la dispoziţia noastră; a mea, a ta. Aşa cum suntem fiecare dintre noi. Suntem fiinţe create de Dumnezeu, restaurate de Dumnezeu, salvate de Dumnezeu încontinuu. Că fiecare moment are nevoie de ajutor divin. Actul de prezenţă este (eu consider ca duhovnic) cel mai simţit şi mai obligatoriu canon. Stare de prezenţă... Nu metaniile. Le faci, şi pe urmă spui: "Doamne, salutare că te-am ascultat; am făcut ce am putut". Nu... O stare de prezenţă. Un copil al tău îţi spune: "Tată, înainte mă iubeai mai mult, astăzi văd că nu mă mai iubeşti". Pe copilul tău îl iubeşti mereu. Dar şi copilul are obligaţie pentru tăticul lui. Deci o stare de prezenţă continuă împlineşte o stare de canon şi o obligaţie, ca un creştin creat şi salvat de Mântuitorul. Ca să ne salveze, gândiţi-vă că a fost jupuit, umilit, scuipat; şi era Dumnezeu. Nu îngrozeşte pe nimeni faptul ăsta? Că era Dumnezeu întrupat? Deci, ce n-a făcut să ne salveze? Este foarte important. Cât de important este momentul ăsta o să vadă fiecare la mormânt. Dar să nu fie prea târziu şi repede. Degeaba te grăbeşti. Totul e să pleci la timp. Vă spun asta ca un sfat de la un frate mai mare: de 96 de ani. Şi dacă vă spun, spun ca să ascult şi eu.
A fost necesară Crucea Domnului înainte de Învierea Lui
De ce foloseşte Sfântul Ioan Scărarul expresia "fericita întristare"? La ce se referă aceste cuvinte?
Dragă, cât a fost de glorioasă Învierea Mântuitorului... ce stare de revenire, ce înălţare sufletească... Dar n-ar fi fost aşa de grozavă dacă n-ar fi fost Crucea mai întâi. Ăsta-i răspunsul. Suferinţa te trezeşte. Când ţi-e foame, ce să mănânci? Nu mănânci pentru ca să mănânci, mănânci pentru că ţi-e foame; nu mai întrebi pe nimeni. Ăsta-i lupul, ăsta-i câinele, ăsta-i omul. Omul care cere viaţă. Viaţa, omul o cere în relaţie cu veşnicia. Şi atunci, cât de scump e timpul şi suspinarea ta! Eşti liber să o faci de acum; cine te opreşte să te închini? Şi dacă te opreşte duşmanul, primeşti plată de erou că te-ai închinat când te oprea. Eu vă spun că am 14 ani de închisoare şi nu era lipsă de prezenţă. Şi mă gândeam: ce momente măreţe, să suferi... bineînţeles pentru ceva. Sufeream pentru Hristos. Eram conştienţi că dacă nu era Hristos, te vindeai pe doi lei şi scăpai de momentul ăla. Nu scăpai de veşnicie. Veşnicia, ca şi moartea, e o realitate. Nu vine pentru daruri deosebite: cafele şi dulceţuri. Vine să te ia. Atuncea să vedem: "Ce Mi-ai făcut cu viaţa ta, fiule?" Putem să-L învinuim pe Hristos că nu ne-a dat destul? Nici o mamă nu o poţi învinui că nu ţi-a dat destul. Ţi-a dat tot că ţi-a stat la dispoziţia ta. Ţi-a dat şi sângele. Nu poţi să o învinuieşti că nu ţi-a dat. Dar pe Dumnezeu care a creat şi sângele ăla, şi laptele ăla, şi mama, şi fiul... Avem atât de pregnante şi de prezente exemple, încât nu mai poţi să faci nici o mişcare. Trăire creştină şi gata! Astea ar putea fi momente pe care le trăieşte fiecare la moarte. Trebuie să spunem: "Ţie ţi-am dăruit, Doamne, toată viaţa mea". Astea-s mobile care-l obligă pe orice creştin. "Lasă-l pe seama Mea, nu te băga unde nu ai voie. Nu-l judeca. Lasă-l aşa împăduchit. Mie mi-e drag de el aşa. Că nu am venit pentru împăraţi. Am venit pentru cerşetori". Hristos a fost Împărat şi Cerşetor. Pentru cine a făcut-o, pentru îngeri? Pentru noi, oamenii! Ce mai aşteptăm? Ce mai aşteptăm?! O trăire simplă de tot, dar o relaţie cu ceilalţi. Pe contul tău. Când eram mic, la ţară, am văzut o oaie care a dat din picior şi s-a culcat. Nu m-am sesizat, dar am văzut o altă oaie care a făcut la fel. Şi i-am spus mamei: "Mămică, de ce a dat"? "Se închină, mamă, se închină", mi-a zis mama mea. Atâta mi-a trebuit. Vasăzică oaia se închină şi eu să nu mă închin? Un exemplu simplu, o interpretare directă; nu poate să fie altă interpretare. Oaia aia am văzut-o cu ochii mei, dând cu piciorul, cu copita ei, dar eu am degetele care marchează Sfânta Treime: Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh. Vasăzică, sunt organizat. Fac parte din Crucea Mântuitorului şi mă bucur de Învierea Mântuitorului. Dar cere un lucru simplu, dar fără de care nu se poate. Nu te închini de parcă ai cânta la mandolină. Te închini trăit pentru nevoia pe care o ai. Şi atunci suferinţa rămâne ca o mare necesitate în viaţa omului. E o mare greşeală să cârteşti. "Slavă Ţie, Doamne, numai dă-mi putere să suport"! Asta-i poziţia celui care a fost arestat la Aiud 14 ani în zarcă. În Aiud există altă închisoare în închisoare, făcută de unguri pentru românii de pe vremea aia. Nu mă interesează că am stat în zarcă; m-am folosit sau nu m-am folosit... Am văzut cât fac duşmănia şi momentul istoric. A fost necesară Crucea înainte de Învierea Mântuitorului.
Desăvârşirea cuprinde trei etape: purificarea, iluminarea şi contemplarea. Cum trebuie să le vedem pe acestea?
Fă ceva pentru sufletul tău! Dacă recunoşti că există Dumnezeu. Pentru că în momentul ăsta istoric sunt oameni care nu recunosc că există Dumnezeu. Îngrozitor e lucrul ăsta. Şi mata te-ai aşezat pe poziţia asta negativă, ca să pui întrebarea. Cum priviţi, furăm un răspuns de la altcineva la întrebarea pe care o puneţi. Mă întrebi de ce mă închin? Chiar dacă te închini neştiind ce faci, tot e un lucru câştigat... că nu furi, că nu curveşti, că nu ucizi. Suntem creaţi, repet, numai pentru El, nu şi pentru altcineva. Pentru El, ţinând cont de învăţătura Lui. Nu pentru îngeri, dragilor, nici pentru El... în sensul că Dumnezeu e Dumnezeu; numai şi numai pentru tine. Vezi, dacă tatăl tău îţi cumpără nişte ghete şi vine şi ţi le arată; tu dormi... "Uite, tată! Ţi-am luat nişte ghete!" Poţi să-i spui tatălui tău: "Nu-mi trebuie aşa ceva"? Nu ştiu dacă spui dacă nu-i mai mare jignire. Ce n-a făcut, săracul, să fericească copilul? Să deschidă ochii pe nişte ghete, nu pe nişte icoane. Ce n-a făcut Dumnezeu? Nu ne-a făcut decât singuri numai pentru El. Ca să fim împreună cu El în vecii vecilor. Astea sunt etape, viaţa omului. Dar fericirea-i veşnică: sau iadul, sau raiul.
Împietrirea inimii, mai mult o comoditate
Dar împietrirea inimii nu poate fi şi o predispoziţie psihologică, moştenită de la părinţi?
Se poate să vină de la părinţi, dar nu în această formă sălbatică în care crede lenea ta. Îţi este pusă în pericol comoditatea ta şi acum, gata, vine de la părinţi.
Eu acum, când văd femei însărcinate, le spun să nu se amărască, să nu se supere, pentru că se imprimă în făt, intră în firea lui. El comunică cu mamă-sa cu mult înainte de naştere.
Am văzut un copil mic, de câteva săptămâni, care plângea şi nu se potolea deloc. Dar a venit mama lui şi a încetat gălăgia. Copilul a simţit. El comunică din pântecele mamei cu aceasta, fiindcă este viu. În dreptul roman se spune: Infans conceptus, pro natus habitur - copilul, odată zămislit, are dreptul de cetăţean. De aceea avorturile reprezintă uciderea unor suflete vii. (Augustin Păunoiu)
