Auzisem că,,Andrei Rublev’’ de Tarkovsky este un film bun, deşi informaţiile ,,generale’’ erau destul de puţine şi unele dintre ele cam seci.
Înainte de a vedea filmul, e folositor să ştim că Andrei Rublev a fost un pictor rus de fresce şi icoane din secolul al XV lea, canonizat recent de Biserica Rusă. Il cunoastem mai ales ca fiind pictorul icoanei Sfanta Treime, reprezentand cei trei ingeri de langa stejarul Mavri.
Cel mai bine este să vedem filmul fără informaţii de ,,încadrare’’, care nu fac altceva decât să diminueze farmecul filmului.
Cred că filmul ne pune în faţă o lecţie de smerenie şi ascultare. Mai bine spus, drumul de la orgoliu la smerenie, un drum plin de suferinţe.
Unul dintre aspecte ar fi să înţelegem că tot ceea ce facem, este bine să facem în Dumnezeu şi pentru Dumnezeu. Andrei Rublev este foarte dezamăgit pentru că prima biserică pe care a pictat-o a fost distrusă de tătari, dar Teofan Grecul, pictor renumit de icoane bizantine, îi pune în faţă pilda proprie: sute de biserici pictate de el au fost distruse şi, cu toate acestea,a continuat să picteze până la moarte.
Teofan, deşi mirean, avea trăire duhovnicească înaltă; el mărturiseşte că pictează pentru Dumnezeu, nu pentru oameni şi înţelege că atât laudele, cât şi hulele oamenilor, sunt trecătoare. El se smereşte, considerându-se un păcătos vrednic de chinurile iadului.
Andrei însuşi va învăţa că experienţa şi trăirea aduc folos, iar nu vorbele deşarte.
Tânărul călugăr va parcurge drumul ispitelor şi al patimilor pentru a ajunge la smerenie, ajungând de la rostirea unor cuvinte frumoase despre jertfă şi suferinţă la trăirea adevăratei suferinţe.
Călugărul Daniil este el însuşi o pildă de blândeţe şi smerenie: el îi binecuvintează la plecare pe oamenii de la popas, îl iartă pe Andrei, îl încurajează să picteze.
Călugărul Chiril pleacă din mânăstire pentru că îl invidia pe Andrei, destăinuire pe care i-o va face, smerindu-se,după mai mult timp, când acesta depusese votul tăcerii, refuzând să mai lucreze. Chiar el îl îndeamnă pe Andrei să nu-şi irosească talantul şi să picteze în continuare.
Foma, ucenicul lui Andrei, refuză să facă ascultare şi s-a învăţat să mintă. Pictorul îi spune că ,,o fi şi asta o boală’’, să mintă tot timpul. Apoi se răzvrăteşte şi , având orgoliul de a lucra pe cont propriu, pleacă de lângă Andrei şi în cele din urmă este ucis de tătari.
Tânărul Boris, fiul unui clopotar, va încerca să toarne el însuşi un clopot pentru o nouă biserică. Andrei îi urmăreşte în tăcere munca, văzând în el, probabil, acelaşi elan creator plin de orgoliu pe care îl avusese şi el în tinereţe. Nu îl va dojeni pentru purtarea lui aspră, ci îl va consola la sfîrşit, când tânărul se tînguieşte jos, în noroi, mărturisindu-i că, de fapt, nu ştia secretul turnării clopotelor. Deci toată lucrarea a fost inspirată de Dumnezeu.
Motivul ploii apare frecvent: la începutul filmului, când cei trei călugări se adăpostesc alături de bufon şi de ţărani, dar şi la sfârşit, imaginea cailor vazuţi printre picăturile de ploaie. Impresionantă este imaginea fagului din mijlocul câmpului care îşi zbate frunzele verzi sub ploaie şi vînt, adăpostindu-l pe Andrei. În secvenţa următoare, acelaşi copac îşi leagănă crengile goale, iar căugărul este îmbătrânit.
În acest film, copilul şi nebunul reprezintă nevinovăţia, smerenia: de exemplu, copilul din scena răstignirii, care se uită mirat şi nevinovat la Iisus şi fata mută care împleteşte părul unei femei ucise de tătari, mângâind-o.
Filmul- o succesiune de imagini alb- negru, redând atmosfera încordată şi sângeroasă a Evului Mediu, se sfârşeşte cu picturi ale lui Andrei Iconograful, sintetizând istoria creştinismului, fiind singurele imagini redate în simplitatea culorilor blânde, pe un fond muzical impresionant.
