http://www.jurnalul.ro/campaniile-jurnalul/romani-care-mai-au-de-spus-ceva/simina-mezincescu-supravietuitoare-a-ultimului-mare-proces-comunist-noica-pillat-570642.html
-Când l-aţi revăzut pe Noica?
-El s-a liberat cam la un an după mine. La scurt timp, m-am trezit cu el pe scările de la mine de acasă. A căzut în genunchi pe trepte, mi-a sărutat fusta şi a început să-şi ceară scuze că m-a băgat în povestea asta. I-am spus că nu am ce să iert, că nu a făcut nimic. La scurt timp a plecat la Păltiniş, când venea în Bucureşti ne vedeam. M-am împrietenit în schimb cu Steinhardt, care fusese coleg de liceu cu soţul meu.
-El s-a liberat cam la un an după mine. La scurt timp, m-am trezit cu el pe scările de la mine de acasă. A căzut în genunchi pe trepte, mi-a sărutat fusta şi a început să-şi ceară scuze că m-a băgat în povestea asta. I-am spus că nu am ce să iert, că nu a făcut nimic. La scurt timp a plecat la Păltiniş, când venea în Bucureşti ne vedeam. M-am împrietenit în schimb cu Steinhardt, care fusese coleg de liceu cu soţul meu.
-Câte un cuvânt, şoptit. Unii erau foarte speriaţi, alţii şi-au ţinut firea. Eu am încercat să par optimistă, mă pieptănasem mai şic, voiam să le induc celorlalţi o stare bună. Am intrat zâmbind în sală, din cauza asta Dinu Noica, mai târziu, mi-a scris pe o carte dedicaţia "Pour un certain sourir”. Am avut un avocat prieten de familie, pe Henric Mădârjac, care a făcut ce a putut, era prieten cu tata. Nu am putut asculta interogatoriile celorlalţi acuzaţi dar am putut citi dosarele. Mă aşteptam să iau şase ani. Procesul a ţinut doar trei zile.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu